Fostă Miss World a devenit primarul Gibraltarului în unul dintre cele mai sensibile momente din istorie

Kaiane Lopez, fostă Miss World în 2009, a devenit primar al Gibraltarului, o regiune aflată zilele acestea în mijlocul unor controverse legate de continuarea apartenenței lor la Marea Britanie după declanșarea Brexitului.

Kaiane Lopez, 30 de ani, a fost desemnată, marți, primar al Gibraltarului, după ce în martie 2014 a fost desemnată viceprimar. Acest post este unul onorific, primarul având mai mult un rol ceremonial.

Odată de și-a preluat funcția Kaiane a vorbit despre situația sensibilă a Gibraltarului în raport cu Marea Britanie și cu Spania, dată fiind invocarea Articolului 50, de către Londra. „Sunt mândră să fiu britanică. Gibraltarul este britanic și așa va rămâne. De ce aș vrea vreodată să schimb steagul?”, a declarat fosta Miss World.

Localnicii sunt extrem de mulțumiți cu desemnarea fostei Miss World pe postul de primar, spunând că acum au ”cel mai frumos primar din lume”. De altfel, Kaiane Lopez este un simbol al micii comunități, ea primind cele mai importante distincții ale statului după ce a câștigat concursul de frumusețe din 2009 de la Johannesburg.

Denumit adesea “Stânca”, Gibraltarul este un teritoriu britanic aflat în sudul Spaniei. Madridul revendică suveranitatea asupra teritoriului – cedat Marii Britanii în 1713 – iar dosarul a provocat în repetate rânduri tensiuni diplomatice cu Londra.

În timpul referendumului din iunie 2016, 96% dintre alegătorii din Gibraltar au votat pentru a rămâne în UE, fiind îngrijorați de ce se va întâmpla atunci când enclava britanică va fi exclusă din UE, după ce plecarea Regatului Unit va deveni efectivă.

Картинки по запросу каян лопес мисс 2009

Madridul i-a propus în mod oficial, în octombrie, Marii Britanii o suveranitate împărțită, care “i-ar permite Gibraltarului să rămână în UE” după ieșirea britanicilor, ofertă care a fost respinsă în cadrul unui referendum, în 2002.

Gibraltarul depinde de Spania pentru aprovizionarea sa. Totuși, economia teritoriului, specializat în servicii financiare și jocuri online, îi audce un profit și Madridului, în condițiile în care folosește circa 10.000 de lucrători transfrontalieri.